Cand gandurile nu iti dau pace

                        Sunt intr’o  continua plutire pe  marginea prapastiei, scapare  nu am.

M’am  inchis  in universul meu creat de propriul meu gand. E atata  zgomot in jur e atata  stralucire lispsita de culoare. E ciudat fapt ca  inca mai sper ca valurile  tulbure  ale  mintii mele se voi opri atunci cand voi inceta eu sa privesc in intensitatea  cuvintelor  celorlati. Pe  zi ce trece e  mai puternic vantul purtat  in abisul  sufletului  care se  aprinde la fiecare picatura de aer patrunsa in ea  plina de microbi ce  adancesc suferinta.

Poate nu sunt o ciudata  cum spun alti sunt un om normal cu calitati exuberante care nu ma  caracterizeaza ci  ma cladesc inuntru.

Crezand ca  e  simplu sa  aud sa privesc  sa miros am dat gresi la fiecare clipa  atunci cand  ceasul incepe sa ticaie si  se  opreste in propria  moarte  cand se aude un sunet larmant. E ruginit in clipa  cum sufletul unei  fete e patruns de ceata  si nu e  doar intuneric sau lumina e transparent culorile  nu il mai descriu. Te  uiti  in privirea  ta  prin proprile lacrimi si nu vezi lucruri  care sa te impresioneze vezi o privire  goala care  te  patrunde si ramai  incremenit te  asemeni unui pom ce  se inchina  in fata vantului trecandui prin ramuri si se  resping prin respect.

O alta  pagina scrisa  de o nemuritoare  in gandire  dar  destinul ei este  sa pretinda  ca gandul ei desprinde banale cuvinte ce nu te bucura nu te inalta ele  sunt cuvinte rupte din bucati ce  nu vor mai fi lipite. Adera la ceva  ce  un muritor nu  e capabil sa isi doreasca nici  macar  sa  nu ii treaca  prin gand.

In toate  povestile e  vorba  dsp un print  si o printesa  dsp intuneric  si lumina  dar  finalul e  mult mai  absurd  intodeauna se termina  cu  bine.

Povestea  mea  a  noastra  a  tuturor  trece  prin golul absurdului si face  din frumos  mai minunat face ca povestea  mea sa  fie doar  ganduri  pure. Puritatea  povestilor  mele  de viata nu  consta in inocenta  ,lumina si  bine consta  in faptul ca  am ramas infipta in radacina  nu ma  desprind  de amintiri sau de lucruri banale de  asta ma  simt  o fata oarecare  nu o fata  speciala.

Just a Soul

  Atatea ganduri si cuvinte intr'o minte bolnava si ma tot intreb de ce !?     

  
                     Nu am raspunsuri la intrebari care abia sunt desprinse in mintea mea. Si incep a ma descrie si incep prin ati spune ca fizic sunt ceea ce nu sunt altele imi ascund machiajul "black" de ochii privitoarelelor/privitorilor imi ascund privirea in speranta ca ochii mi se vor ascunde de privirea celor din jurul meu.
Si Nu nu e vorba ca sunt o frumoasa nici nu am fost sunt ceea ce sunt "un copil" .Si incep sa ma redescopar in lumea asta si incep sa spun ca toate se intampla din vina mea . Priviri de care mie sila atrag si cuvinte urate la adresa mea pe strada aud cand stau la colt de strada . Nu sunt si nu voi fi ca celalalte eu sunt o piatra aruncata in rau o frunza purtata in vant.
Imi place singuratatea si linistea nopti si cearceaful alb care e ud de lacrimi si plin de amintiri.
Si poate ca cuvintele nu ma pot descrie asa de bine cum ma cunosc eu pe mine .

DE fapt nici eu nu ma cunosc asa de bine .Am incercat sa caut linistea in adancul tau dar am gresit sau am patruns prea adanc ?
Nici eu nu mai stiu ce sunt si imi aduk aminte cum "o vad " intinsa pe jos de durere si suspina adanc in speranta ca va putea respira .
Si la miez de noapate luna e asa banala dar asa de tacuta si o emotioneaza gandurile sub forma de fum ce se ridica din "ea" si ii spun stai Dq la geam .
Adoarme chipul ei aflat intr'o betie si aude sunetul care patrunde incet sub miscari lente se uita crdea ca e "el".

Nici Urma de MIne

Am invatat ca durerea face parte din noi.
Am invatat ca oricat de mult ar fugi gandul nici1data nu o sa'l prind. Am incercat sa cred ca florile albe sunt pure dar sunt murdare. Miscarile lente ale trupului vor trezi in ea o nemarginita durere dusa spre disperare spre infinitul gandului.
Incercand sa aud o alta ploaie de primavara am renuntat la gasire chiar atunci cand o aflasem pe fata ei.
Am dipserat sa aud niste voci si niste nenumarate cuvinte si le'am auzit in intunericul gol al sufletului ei.
Am incercat sa ma revars si sa dau timpul inapoi si m'am regasit in singuratatea adoorata de zambetul lor care chicoteau la colturi de strada aruncand nenumarate cuvinte murdare prinse intr'o umbra miscatoare de om fara sens fara rationament si fara dorinta de a urmari cunoasterea ei .
Nici urma de mine m'am cautat peste tot.
Am cautat cercul ce ma inconjura si materia din care eram cladita crezand ca eu sunt altceva decat o carmida care forma un univers lipsit de zambet cu lacrimi si ochi care rad atunci cand ploua .
Am crezut ca fac parte din tot si odata cu toate ma voi cladi si ma voi pazi in adancul tau ;)).
Am fost ranita in gandire in simtire si cel mai mult ma durut indiferenta care nu doar raneste ci te ucide.
Esti construit in tine in lumina ta si vrei sa te hranesti cu sinucideri lente .
Esti asa simplu pe dinafara si vrei sa te descoperi facand din simplu complicat din tine ceva ce va disparea .
Prea filozofic nu e necesar, prefer sa fiu un om normal :) .