De parca aveam nevoie de liniste nici macar o clipa nu mi’am dorit’o.
M-am oprit in cutremurul lumi m’am oprit at cand nimeni nu mi’a mai spus nimic.Ciudat lucru sa devin un om fara limita sa devin fiinta pe care o ignoram.Am devenit o singuratica plutind in decorul deschis spre suferinte spre neputinta din mine. Compun in nestiire fara cerneala fara gandire dar scriu prin simturi.Cazut imi este trupul si sufletul nu mi-l mai pot apara.Neconfundabila tristete imi cuprinde trupul si il arunca in pamant si tace. Atata timp am cuprins in mine l’am luat pe buze l’am imbratisat l’am adoptat in privire iar mai apoi am inceput a ofta. Fara timp fara mine fara de ganduri lucide am uitat sa ma inchin in fata ta.
E asa linistitor in tacere e o liniste care te inchide dupa niste grati te face om mort ucis in miile de zambete si numeroase cuvinte de amor.Ajung in dependenta creata in persoana mea care adora sa te vada pe tine inger.
Atata vreme devin usor influientabila din cauza lor.
Am intrat intr’un lan de amintiri si ma topesc. Pot a ma opri din plans sau pot a incerca a ma folosi pe mine drept tinta pt tot ce vreau sa scriu.
Am uitat sa tac sa fiu sclava supusa tie iubite.
Am gandit ca om intelept dispus in imbogatirea ta iubite.
Voi ajunge sa fiu cartea ta sa ma scri cum vrei tu sa ma desenezi dupa plac sa imi dictezi cum sa imi distrug viata iar eu asa voi face . Am trecutul in fata iar viitorul sa pierdut in jurul lui.A rupt crengi le’am lipit de mine le’am udat si cu un ultim oftat ele sau uscat.