Sunt intr’o continua plutire pe marginea prapastiei, scapare nu am.
M’am inchis in universul meu creat de propriul meu gand. E atata zgomot in jur e atata stralucire lispsita de culoare. E ciudat fapt ca inca mai sper ca valurile tulbure ale mintii mele se voi opri atunci cand voi inceta eu sa privesc in intensitatea cuvintelor celorlati. Pe zi ce trece e mai puternic vantul purtat in abisul sufletului care se aprinde la fiecare picatura de aer patrunsa in ea plina de microbi ce adancesc suferinta.
Poate nu sunt o ciudata cum spun alti sunt un om normal cu calitati exuberante care nu ma caracterizeaza ci ma cladesc inuntru.
Crezand ca e simplu sa aud sa privesc sa miros am dat gresi la fiecare clipa atunci cand ceasul incepe sa ticaie si se opreste in propria moarte cand se aude un sunet larmant. E ruginit in clipa cum sufletul unei fete e patruns de ceata si nu e doar intuneric sau lumina e transparent culorile nu il mai descriu. Te uiti in privirea ta prin proprile lacrimi si nu vezi lucruri care sa te impresioneze vezi o privire goala care te patrunde si ramai incremenit te asemeni unui pom ce se inchina in fata vantului trecandui prin ramuri si se resping prin respect.
O alta pagina scrisa de o nemuritoare in gandire dar destinul ei este sa pretinda ca gandul ei desprinde banale cuvinte ce nu te bucura nu te inalta ele sunt cuvinte rupte din bucati ce nu vor mai fi lipite. Adera la ceva ce un muritor nu e capabil sa isi doreasca nici macar sa nu ii treaca prin gand.
In toate povestile e vorba dsp un print si o printesa dsp intuneric si lumina dar finalul e mult mai absurd intodeauna se termina cu bine.
Povestea mea a noastra a tuturor trece prin golul absurdului si face din frumos mai minunat face ca povestea mea sa fie doar ganduri pure. Puritatea povestilor mele de viata nu consta in inocenta ,lumina si bine consta in faptul ca am ramas infipta in radacina nu ma desprind de amintiri sau de lucruri banale de asta ma simt o fata oarecare nu o fata speciala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu